Psalmul 103:15-16
Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște.

Cine sunt eu, Doamne,
De-ai pus în mine strop de veșnicii,
De Te-ai uitat spre mine din înaltul zării
Și mi-ai adus speranța împăcării,
Cu Tine pururi spre a fi?

Ce am făcut ca bine a-mi întoarce?
Ce am ales ca bine a primi?
Căci Tu de-atâta timp încoace
Mă cercetezi și bine vrei a-mi face,
Nespus mai mult decât puteam gândi.

O nu, nu eu, ci Tu, Părinte,
Tu ești Acel ce m-ai ales
Și nu, nu eu am făcut bine,
Ci Tu - în valea de suspine
Te-ai coborât până la mine,
Lacrima-ai șters.

Ce aș putea să-Ți dărui, Doamne?
Cum aș putea să-Ți răsplătesc?
Când tot ce am e de la Tine
Și tot ce sunt, nu sunt prin mine,
Că'tând spre cer, spre slăvi divine,
Îți mulțumesc.